
Meet the artist: Son Mieux - the band that turns any stage into a colourful dancefloor
Vara aceasta, când festivalurile par să coloreze fiecare colț al orașului. Son Mieux vine cu un show care promite să electrizeze atmosfera Summer Well. Originară din Haga, Olanda, trupa condusă de Camiel Meiresonne știe să transforme fiecare concert într-o explozie de emoții, ritmuri și good vibes care nu te lasă să stai locului.
Proiectul a început în 2015, atunci când Camiel, un tânăr singer-songwriter, cânta solo la chitara. Pe măsură ce piesele lui creșteau în profunzime și complexitate, a simțit nevoia să le dea viață într-un mod mai amplu. Așa au apărut sintetizatoarele, vioara, saxofonul și o trupă completă, care a transformat Son Mieux într-o adevărată orchestră indie-dance. Albumul de debut, „Faire de Son Mieux” (2019), a fost primul pas spre recunoaștere națională, urmat de „The Mustard Seed” în 2021 — un album care le-a adus premiul Edison, confirmându-i ca nume de top pe scena muzicală olandeză.
Hiturile lor, de la „1992” și „Tonight” la „Multicolor”, care au devenit rapid un imn al playlist-urilor de festival, le-au adus milioane de streamuri și un loc garantat în topurile europene. Colaborarea cu legendarul Nile Rodgers pentru piesa „This Is The Moment” și lansarea din 2024, „It’s Only Love”, arată că Son Mieux nu se oprește aici, ci continuă explorarea unui sound fresh și vibrant.


Pe lângă muzică, trupa impresionează prin look-ul scenic distinctiv. Ținutele lor colorate, cu imprimeuri îndrăznețe, pantaloni largi, glitter și accesorii funky, sunt o extensie a personalității lor muzicale: pline de viață, eclectic și liber exprimat. Este o petrecere vizuală care completează energia pieselor și amplifică conexiunea cu publicul.
Indiferent dacă îi cunoști deja sau îi asculți pentru prima dată, Son Mieux reușește să te facă să dansezi și să simți fiecare bătaie de tobe, fiecare notă de sintetizator. Vara asta, la Summer Well, pregătește-te să fii parte dintr-un show memorabil. Nu uita: Son Mieux @Summer Well e un moment care nu trebuie ratat! Ne vedem acolo, la Domeniul Știrbey, să colorăm împreună apusurile și nopțile cu muzică și vibe-uri bune.





